Orașul în care se votează cu lumânări și lanterne, după o pană de curent

Orașul în care se votează cu lumânări și lanterne, după o pană de curent
Publicat: 16/11/2014, 18:30
Actualizat: 16/11/2014, 22:53

Primarul orașului Curtici, Nicolae Aaniței, a declarat corespondentului MEDIAFAX că o pană de curent afectează jumătate de oraș, începând de la ora 16.40, iar în acea zonă a localității se află toate cele cinci secții de votare, care nu mai au energie electrică.

Potrivit sursei citate, procesul de votare a fost întrerupt complet timp de zece minute.

„A durat puțin să ne reorganizăm. Am căutat lanterne și am aprins lumânări, după care am redeschis cele cinci secții de votare”, a spus edilul.

Și președintele Biroului Electoral Județean Arad, Daniela Munteanu, a declarat că procedura de vot a fost reluată, iar la ora transmiterii acestei știri în continuare nu este curent electric la secțiile de votare din Curtici.

Referitor la această situație, ACL Arad a transmis un comunicat de presă în care arată că „în mod dubios, în Curtici s-a întrerupt curentul, iar oamenii nu pot vota”.

„Conducerea Alianței Creștin Liberale Arad transmite că există toate șansele ca prezența foarte mare a românilor la urne, lucru care i-a speriat pe reprezentanții PSD, să fi contribuit la căderea curentului la Curtici, pentru a se încerca stoparea procesului electoral”, spun reprezentanții ACL Arad.

Primarul orașului spune că votul nu va mai fi întrerupt, chiar dacă nu se reia alimentarea cu electricitate.

Prezența la vot în județul Arad a fost, până la ora 16.00, de 40,65%.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu